Dunărea face legea în fotbalul doljean

Data publicării:
1191113 DUNAREA FOTBAL

Liga a IV-a doljeană a avut programată la sfârşitul săptămânii trecute prima etapă a returului. Surpiza s-a înregistrat la Filiaşi, acolo unde echipa gazdă a terminat la egalitate cu Victoria Celaru, 1-1, în timp ce scorul etapei s-a înregistrat la Bistreţ, unde echipa gazdă, Dunărea, a făcut instrucţie cu Vânătorul Desa, echipă de care a trecut cu scorul de 7-1.

Preşedintele AJF Dolj spune că selecţiile organizate în acest an au fost benefice. Mulţi dintre jucătorii care au participat la acţiuni, au făcut saltul spre eşaloanele superioare.

„Cel puţin 10 jucători au plecat la ligile superioare. Asta înseamnă că judeţul Dolj are talente date să le descoperim şi să nu se piardă şi să le dăm posibilitatea acestor jucători să se afirme”, a spus Silviu Bogdan, preşedinte AJF Dolj.

În acest moment, primele trei poziţii în Liga a IV-a sunt ocupate de Dunărea Calafat şi Dunărea Bistreţ, cu câte 34 de puncte şi Recolta Ostroveni, cu 31 de puncte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...