Sari la conținut

Întârziere plătită scump

Primăria Rm. Vâlcea ar putea plăti 30 mil. lei pentru lucrări neterminate

Edilii din Râmnicu Vâlcea sunt buni de plată. Primăria ar putea fi obligată să dea peste 30 de milioane de lei pentru a termina proiectele începute cu bani europeni. Lucrările ar trebui să fie gata până la finalul anului, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, municipalitatea va fi obligată să deschidă larg buzunarul. Lucrurile ar putea fi mult mai grave dacă nici aşa proiectele nu vor fi duse la bun sfârşit. Uniunea Europeană ar putea să îşi ceară banii înapoi.

Proiectul finanţat cu fonduri europene are o valoare de peste 50 de milioane de lei şi ar trebui să fie gata în decembrie 2015.

Proiectul de reamenajare a centrului din Râmnicu Vâlcea este gata în proporţie de doar 50 %. Autorităţile estimează că vor cheltui anul viitor, peste 20 de milioane de lei pentru a finaliza această lucrare.

Pentru întârziere există explicaţii.

„Acest proiect a demarat în ianuarie 2015 deci un proiect foarte mare, deci nu aveau cum să execute această lucrare. Am ştiut de la început. Ne-am asumat acest risc pentru că au fost greşelile care s-au făcut cu licitaţia, sistemul de achiziţii” a declarat Eduard Vârlan, viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Al doilea proiect pentru care primăria ar putea plăti din bugetul local peste 6 milioane de lei este cel de reabilitare a Bazei de agrement Ostroveni care trebuia să fie gata în decembrie 2015, însă noul termen de finalizare este vara anului viitor. Asta pentru că lucrările au început efectiv în această toamnă din cauza unor greşeli de proiectare.

„Nu au luat în calcul că ne aflăm la o distanţă de 10 metri de un lac în zona respectivă şi de 20 de metri de râul Olt. Fără să ţii cont de acest lucruri şi să aprobi acolo o săpătură la 5 metri de apă este o mare greşeală”, a mai adăugat Eduard Vârlan, viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Dacă autorităţile nu vor termina ambele proiecte până în iulie 2016, vor fi nevoite să restituie bani încasaţi de la Uniunea Europeană.