Sari la conținut

Kay nu are nevoie de operaţie

Prezent în cadrul emisiunii “Divizia Locala”, la Digi24 Craiova, Sorin Cârţu, directorul tehnic al echipei CS Universitatea Craiova, a dat o veste bună suporterilor echipei. Africanul Kay nu are nevoie de operaţie, după accidentarea la genunchi din meciul cu ASA Tg. Mureş.

În cantonamentul de la Herculane, tehnicienii echipei nu-i vor avea în pregătire pe Rocha, Valskis, Bawab şi Ivan, plecaţi la loturile naţionale, şi Kay, aflat la recuperare în Portugalia. În locul acestora, vor fi promovati jucători de la echipa a doua. Craiovenii vor juca şi un meci de verificare cu Pandurii, sâmbătă, partida urmând să aiba loc la Severin.

Cârţu îi aşteaptă alături de echipa şi pe suporterii care în această perioadă sunt indecişi.