Sari la conținut

Lacul din curtea casei. Un locatar din Târgu Jiu s-a trezit cu gospodăria inundată

Un localnic din Târgu Jiu s-a trezit peste noapte cu un lac în curtea casei. În zonă a fost modernizată o stradă, dar rigolele au fost făcute prea mici, astfel încât nu pot prelua apa scursă de pe versanţi, ci doar pe cea care ajunge în stradă. În acest fel, curtea omului a devenit punct de colectare. Acum, autorităţile locale trebuie să facă o altă investiţie pentru a rezolva problema.

În curtea lui Marius Certezeanu apa are peste jumătate de metru. Cu această situaţie se confruntă de 2 ani de când s-a mutat într-un cartier de la marginea oraşului Tg Jiu. Cei care au lucrat la asfaltarea drumului au făcut o rigolă prea micăşi nu poate prelua toată apa, astfel că, ceea ce rămâne se strânge la el în curte.

Reprezentanţii Primăriei Tg. Jiu îşi recunosc greşeala şi spun cădeja lucrează la un proiect pentru construirea unor rigole mai mari, care să preia toată cantitatea de apă care acum se scurge în curtea gospodăriei.

Până când noile şanţuri vor fi gata, Marius Certezeanu trebuie să cheme pompierii de fiecare dată cand plouă. Bărbatul are în curte şi două solarii, iar tot ce investeşteîn ele se duce pe apa sâmbetei.

Primăria Târgu Jiu trebuie să cheltuiască acum, câteva zeci de mii de lei pentru o nouă lucrare.