Sari la conținut

Mai puţine plecări la Ford Craiova. Au plecat voluntar 490 de angajaţi din 680 cât se anunţase iniţial

Veste bună din partea uzinei americane Ford. După ce administraţia companiei a lansat anul trecut programul de plecări voluntare de la uzina din Craiova, în urma căruia urmau să plece aproape 700 de angajaţi, reprezentanţii producătorului au anunţat că vor părăsi fabrica din Bănie numai 490 de oameni  

Este vorba de cei care s-au înscris de bunăvoie pe liste. Practic, în urma discuţiilor dintre conducere şi sindicate, s-a hotărât asupra unui program de lucru redus la fabrică, ceea ce a permis ca restul de salariaţi să nu mai fie concediaţi. Cei care au ales să plece voluntar vor primi până la 26 de salarii compensatorii. În prezent, la Craiova se fabrică modelul modelul B max şi motorul ecoboost de 1 l.