O secţie de maternitate modernă, amenajată cu 59 de milioane de lei, stă nefolosită la Drobeta Turnu Severin

Data publicării:
maternitate

Au maternitate ultramodernă, în care s-au investit 59 de milioane de lei, dar nasc în condiţii demne de mijlocul secolului trecut: este situaţia pacientelor internate la secţia de Ginecologie a Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Noua clădire nu poate fi folosită pentru că nu dispune de aparatura necesară. Pentru dotarea maternităţii ar fi nevoie de alte 2,5 milioane de euro.

Pacientele internate la Maternitatea Spitalului din Severin stau în condiţii greu de imaginat. Îndură zilnic frigul din clădire, în saloane cade tencuiala, iar pisicile se plimbă în voie prin toată unitatea medicală. „Era o pisică, umbla prin salon, e frig şi mizerie de neimaginat", spune una din femeile internate aici.

Autorităţile au construit o maternitate nouă care nu poate fi utilizată în lipsa aparaturii necesare. Imobilul este modern, are trei săli de operaţie şi 150 de paturi. Pentru dotarea secţiei ar fi nevoie de aparatură în valoare de 2,5 milioane de euro. Licitaţia de achiziţie s-a încheiat, însă va mai dura câteva luni până când va ajunge în secţie.

Din discuţiile pe care le-am avut la finalizarea licitaţiei, se pare că ar putea fi gata în 60 de zile, deci noi estimăm ca, să zicem, în luna martie să le avem instalate şi să putem muta vechea maternitate", a spus Doina Boruga, manager la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin.

Spitalul se află în administrarea Consiliului Judeţean Mehedinţi, instituţie care s-a ocupat de achiziţia de aparatură. „Acolo se naşte în condiţii proaste de 15 ani. Deci maternitatea, în situaţia în care e acum, este de cel puţin zece ani, dacă nu de 15 ani. Evident că nu mai poţi investi într-un obiectiv care nu mai are garanţii şi nu mai poţi să continui cu el”, afirmă Adrian Dicu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.

La clădirea noii Maternităţi din Drobeta Turnu Severin s-a lucrat timp de 23 de ani. A fost inaugurată în luna august a anului trecut, iar de atunci este nefolosită. La recepţia lucrării, reprezentanţii Consiliului Judeţean Mehedinţi au promis că cel târziu în luna noiembrie a anului trecut vor cumpăra toată aparatura necesară. Acest lucru nu s-a întâmplat însă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...