Olimpici din Craiova, studenţi la universităţi din străinătate

Data publicării:
160913 olimpic

România produce olimpici pe bandă rulantă. Aproape 200 de elevi au reprezentat, anul acesta, ţara noastră la olimpiadele internaţionale, iar cei mai mulţi s-au întors cu premii. Din păcate, majoritatea îşi continuă cariera în străinătate. Este şi cazul lui Mihai Popa, olimpic internaţional şi balcanic la informatică. Tânărul a luat bacalaureatul cu 9,90 şi va pleca în Anglia, pentru a studia la Imperial College of London.

Mihai Popa are 19 ani şi este vârful unei generaţii de elevi de marcă ai Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova. Informatica a descoperit-o abia în clasa a IX-a şi tot de atunci au venit şi premiile. A obţinut medalii la olimpiade judeţene, naţionale, dar şi internaţionale. Acum trei luni a fost în Australia, la Olimpiada Internaţională de Informatică, de unde s-a întors cu medalia de bronz, iar în urma cu doar câteva zile a venit cu o medalie de argint de la o altă competiţie importantă - Balcaniada de Informatică.

„A fost frumos, a fost ultimul meu concurs de informatică din liceu. Sunt mulţumit că s-a încheiat astfel”, a spus tânărul.

Pentru a ajunge la o asemenea performanţă a muncit mult. Ore întregi petrecute în faţa calculatorului. Dar a meritat. Acum îl aşteaptă un viitor strălucit. A fost acceptat la cinci universităţi prestigioase din Europa şi a ales-o pe cea mai bună. Nu îi va fi greu să plece din ţară, pentru că prietena sa, de asemenea elev de marcă, a fost acceptată de o altă universitate din Londra şi vor pleca împreună.

„M-am gândit, în primul rând, că Anglia îmi poate oferi mai multe oportunităţi. Mă pot dezvolta mai bine pe plan profesional”, a mai spus Mihai Popa.

Anul acesta, Craiova a fost o adevărată sursă de olimpici pentru România. O bună parte dintre olimpici a ales să studieze în străinătate.

„Este o pierdere. Ar fi normal ca aşa cum străinii se folosesc de inteligenţa copiilor noastri, ar fi normal ca noi să ne folosim de inteligenţa lor”, a precizat Marius Nicoli, profesor de informatică la C.N. "Fraţii Buzeşti" Craiova.

Din clasa în care a studiat Mihai au optat pentru facultăţi din străinătate alţi 8 elevi, toţi cu concursuri câştigate şi rezultatele exemplare.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...