Sari la conținut

Pedalează în turul României pentru copiii nevoiaşi

A luat ţara la pedalat pentru a strânge bani pentru copiii din centrele sociale. Un ieşean de 36 de ani a plecat în turul faptelor bune pe bicicletă şi a parcurs până acum peste 1.200 de kilometri. Ieri, a ajuns pentru prima dată în Craiova, după ce a călătorit prin alte opt oraşe ale ţării.

Cătălin Vătămănelu lucrează la o companie de credite. Şi pasionat de ciclism. De aici a plecat şi ideea de a face fapte bune, pe bicicletă. În fiecare oraş în care firma are reprezentanţă, se întâlneşte cu colegii şi îi mobilizează să strângă bani.

Pe 29 septembrie a plecat din Iaşi şi a reuşit să strângă până acum 2.000 de lei, fără să calculeze şi ce s-a donat online. Cătălin e însoţit permanent de un coleg care îl ajută în trafic.

În Craiova au fost întâmpinaţi încă de la intrare de colegul lor din teritoriu. Împreună speră să strângă bani şi de aici.

Turul faptelor bune va continua şi cu alte oraşe.

Traseul străbatut de Cătălin pe bicicletă până acum este alcătuit din 8 orașe: Botoşani, Suceava, Bistriţa, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Timișoara și Drobeta, iar după Craiova urmează să ajungă la Piteşti, Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Bacău și Iaşi.