Producţie record de varză în judeţul Dolj

Data publicării:
171013 VARZA

Producţie record de varză, în această toamnă, în Dolj. Fermierii au obţinut o recoltă aproape dublă faţă de anul trecut. Numai că în loc să calculeze profitul, agricultorii se tem că vor rămâne cu marfa nevândută, pentru că nu sunt cumpărători prea mulţi. În plus, din cauza supraproducţiei, preţul a scăzut. 

Ion Vintilă a cultivat varză ani de-a rândul. Avea plantaţii ce se întindeau pe hectare întregi şi a avut câştig bun de pe urma lor. Numai că, toamna trecută, preţul pe kilogram a fost sub aşteptări şi a dat-o mai mult pe degeaba. De aceea, a renunţat la afacere. Anul acesta însă, a plantat doar câteva sute de fire în curte, pentru consum. Cum vremea a fost prielnică, a făcut producţie mai mare decât se aştepta. Şi se gândeşte să mai şi vândă.

Din cauza preţurilor mici, puţini agricultori din Dolj mai cultivă varză.

În judeţul Dolj, s-au cultivat peste 1.400 de hectare cu varză şi avem o producţie destul de bună în zona Motăţeiului, cam 30 de tone la hectar. Faţă de anul trecut, judeţul Dolj are o producţie mai bună de varză”, a precizat Alexandra Filimon, directorul Direcţiei Agricole Dolj.

Chiar dacă anul acesta producţia de varză ajunge chiar şi la 50 de tone pe hectar, fermierii nu vor scoate un profit prea mare. Din cauza supraproducţiei, ei sunt nevoiţi să lase din preţ, ca să nu rămână cu marfa nevândută.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...