Sari la conținut
News Alert

Studenţii străini, monitorizaţi de teama bolii Ebola

Teama de Ebola a pus pe jar autorităţile din ţara noastră. Peste 500 de oameni au fost monitorizaţi în ultimele două săptămâni. Printre aceştia se numără şi studenţii străini de la facultăţile din Craiova. La Universitatea de Medicină sunt 14 studenţi care provin din ţările afectate şi care au părăsit ţara în ultimele luni. Din evidenţele rectoratului de la Medicină reiese că niciunul nu a părăsit teritoriul României. Lucru contrazis însă de spusele studenţilor.

Mercy Omachi este din Niger şi studiază Medicina în Craiova de doi ani. Ultima dată a fost acasă în iulie anul acesta, iar în august a revenit în România. Nu se teme că ar fi putut aduce virusul în ţară.

“Este stânjenitor, pentru că suntem bine, şi le-am explicat, dar nu ne cred, dar dacă vor să verifice, să verifice, nu vor găsi nimic pentru că suntem bine, nu vrem să îmbolnăvim această ţară”, a precizat Mercy Omachi.

Tot din Nigeria s-a întors acum o lună şi Ozoemena Bob. Învaţă în anul III la Medicină şi nu crede că ar fi putut contracta boala din moment ce a trecut de controlul de la aeroport.

Conducerea Universitatea de Medicină spune că “14 cetăţeni provin din vestul Africii, 13 Nigerieni şi 1 Camerunez. Din evidenţele noastre niciunul dintre aceştia nu a părăsit teritoriul României. La nivelul universităţii vor fi luate măsuri corespunzătoare în vederea menţinerii unui climat medical optim în rândul studenţilor”

Pe de altă parte, studenţii străini spun însă că au fost plecaţi.

Vizitele la medic pentru consultaţii vor începe în perioada următoare.

La Universitatea din Craiova sunt 26 de studenţi care provin din Vestul Africii. Dintre aceştia, doar 5 sunt în ţară.