Ucigaşul lui Luchian Mihalea rămâne închis. Tribunalul Mehedinţi a decis doar reducerea pedepsei complementare

Data publicării:
060214 LUCHIAN

Bărbatul care l-a ucis, în 1993, pe Ioan Luchian Mihalea, fondatorul grupurilor Song şi Minisong, rămâne în arest. Tribunalul Mehedinţi a decis astăzi doar reducerea pedepsei complementare, cea în care îi sunt interzise anumite drepturi.  

Ionel Păun a fost condamnat la închisoarea pe viaţă şi a executat 20 de ani din pedeapsă. Conform legii penale a avut posibilitatea de a solicita reviziuirea senţintei. Cererea a fost judecată la Tribunalul Mehedinţi, însă magistraţii au decis să nu-l elibereze. I-au micşorat doar pedeapsa complementară de a fi ales şi de a fi curator sau tutore, de la 10 ani la 5 ani.

“Tribunalul Mehedinţi a admis sesizarea comisiei din cadrul Penitenciarului Turnu Severin. Pe cale de consecinţă a redus durata pedepsei complementare de la 10 ani la 5 ani. Pedeapsa principală, detenţiunea pe viaţă, a rămas neschimbată”, a spus Cosmin Sima, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinţi.

El şi-a încercat norocul şi ieri, la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, când a vrut să obţină eliberarea în baza noului Cod Penal. Cererea i-a fost însă respinsă.

„A fost respinsă cererea de eliberare condiţionată formulată, fixându-se un termen pentru reiterare de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii. Acum, eu aş vrea să fac o menţiune, hotărârea Judecătoriei nu este definitivă, ea poate fi atacată cu contestaţie de către petentul condamnat, în termen de 3 zile de la data comunicării. Deci, la acest moment, el este în termenul de a declara contestaţia”, a precizat Ionuţ Mudava, vicepreşedinte Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Ioan Luchian Mihalea, fondator al grupurilor Song şi Minisong, a fost ucis în anul 1993, la vârsta de 42 de ani. Artistul fusese atacat în holul locuinţei cu un obiect contondent, apoi a fost strangulat cu două cabluri găsite în apartament. Ionel Păun a acţionat împreună cu un alt bărbat. Amândoi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita