Sari la conținut

BASCHET. Phoenix caută viitori campioni. Înscrierile se fac lunea, miercurea şi joia, la Liceul Pedagogic

Antrenorii îi aşteaptă pe toţi copiii care vor să facă sport de performanţă sau pur şi simplu doresc să facă mişcare într-un cadru organizat.

Florin Nini - manager Phoenix Galaţi: "Noi punem la dispoziţie materialele sportive, tot ce ne dorim de la ei este plăcerea de a veni, plăcerea de a face sport în aer liber, de a se bucura de baschet, de a se bucura de efortul fizic pentru că acest lucru ne face mai puternici şi mai sănătoşi."

Copiii care deja fac baschet la Phoenix sunt foarte încântaţi, iar fiecare are motivaţia lui.

"Prima dată când am venit aici a fost foarte bine, am dat primele mele coşuri, primele două coşuri" a spus un copil.

"Vreau să ajung o mare baschetbalistă" a declarat încântată o fetiţă.

Părinţii copiilor de la Phoenix îi îndeamnă pe toţi gălăţenii să îi aducă pe cei mici la baschet din mai multe motive.

Mirela Vasilică - părinte: "Cineva mi-a recomandat, copilul fiind singur la părinţi, sport de echipă şi nu îmi pare rău. Are doi ani de când face acest sport. Se simte progresul, începând cu abilităţile sportive şi cu cele sociale. Am fost la campionat, suntem foarte mulţumiţi şi ca părinţi. Şi ea... nu mai spun."

Clubul de baschet Phoenix a fost înfiinţat în 2001 şi are, în prezent, peste 200 de copii cu vârste între 6 şi 14 ani.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Adelin Cepoiu

Editor web: Dana Costache