Sari la conținut

BRĂILA. Amenzi uriaşe şi magazine închise

Șapte magazine și localuri au fost închise la Brăila de către agenții Antifraudă după ce, la 1 martie, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență care permite sigilarea firmelor pentru sume nejustificate găsite în casa de marcat.

Ana-Maria Dobre, reporter Digi24: "Așa arată acum câteva magazine și restaurante pe unde au trecut inspectorii Antifraudă. Cu ușile blocate, luminile stinse și cu un afiș lipit în geam pe care scrie activitate suspendată Anaf".

Controalele Direcţiei Regionale Antifraudă Constanța au avut la sfârşitul lunii martie, când au fost verificați și depistați cu nereguli 30 de operatori economici.

Alexandru Cristea-purtător de cuvânt Direcţia Generală Antifraudă Fiscală: "Urmare a acțiunilor de control efectuate, inspectorii antifraudă fiscală au constatat că peste 70% dintre aceștia își respectă obligațiile legale de a-și utiliza casa de marcat și de a emite bonul fiscal, dar de asemenea au constat și contravenții pentru care au dispus sancțiuni cu amenzi cu valoare totală de 184.300 de lei".

Inspectorii antifraudă au aplicat o amendă de 8.000 de lei patronului unui restaurant din Brăila deoarece au găsit la un chelner 60 de lei.

Iulian Zamfir, patron restaurant: "Un chelner avea bacșișul în buzunar la el și s-a considerat că sunt bani pe care nu i-a depus în casierie și pentru care trebuia emis bon fiscal. Vedeți, sunt nuanțe și probleme care nu sunt reglementate de lege și totuși se aplică amenzi pentru ele și am luat și noi o amendă".

Omul de afaceri consideră că măsură agenților ANAF a fost una abuzivă și a constestat amenda în instanță.

Iulian Zamfir, patron restaurant: "Am ținut și țin foarte mult în continuare ca om de afaceri să fim corecți să plătim taxele și impozitele la stat și să avem o disciplină fiscală în România, dar nu să facem abuzuri pe anumite nuanțe ale legii care nu sunt bine reglementate".

La fel de nemulțumiți de aceste sancțiuni se declară și clienții fideli ai acestor magazine.

"E prea infimă suma pentru așa ceva, ca să închidă magazinul. Un magazin care avea atâta clientelă aici. Nu-s de acord" spune revoltat un brăilean.

Guvernul intenționează să schimbe regulile pentru controalele Anaf.

Astfel încât de anul viitor, magazinele, restaurantele sau cluburile să nu mai fi închise pentru sume mai mici de 300 de lei care nu apar în casele de marcat.

reporter: Ana-Maria Dobre
operator: Luigi David