Sari la conținut
News Alert

DN26 Galaţi - Oancea, drumul craterelor

"Acesta este drumul. Să vedem ce mai reuşim să salvăm din bucşăraia şi pivotăraia acestei maşini" spune un şofer.

Sunt imagini trimise de un şofer care circulă zilnic pe DN26. Preferă să meargă pe arătură ca să evite cât de cât gropile imense din şosea. Lucru aproape imposibil de făcut.

"Cred că dăm bani de pomană. Fac toţi ce vor cu noi. Este plin de gropi şi totul este pe banii noştri" spune alt gălăţean.

Este acelaşi drum care săptămâna trecută a fost plombat. Dar cu piatră şi pământ. Lucru semnalat de un alt telespectator care a şi făcut o serie de fotografii.

"Zilele trecute se plomba cu pietriş şi pământ. Da, este o metodă ecologică" declară alt conducător auto.

"Noi executăm. Nu aveau contract pentru asfalt. Până a venit asfaltul. Nu erau date drumul la staţii. Păi dacă nu avem asfalt, ce să punem?" spune un muncitor de la CNADNR.

Deşi luni de lucra pe o porţiune mică de drum, gropile se întind de-a lungul a zeci de kilometri, pe ambele sensuri de mers.

Adrian Obreja - reporter Digi24: "Peste 10 centimetri adâncime şi aproximativ 180 de centimetri lungime. O astfel de groapă cu greu poate fi evitată ziua, iar noaptea este un adevărat pericol pentru şoferi".

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale susţin că în anul 2015 vor fi executate o serie de lucrări de întreţinere. Pentru o modernizare completă, deocamdată nu sunt prevăzute fonduri.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Gelu Mormoloc