Sari la conținut

FOTBAL. CF Brăila, debut cu 3 puncte

CF Brăila a început campionatul cu dreptul.

Jucătorii lui Alin Pânzaru au învins la limită, scor 1-0 pe nou-promovata CS Baloteşti. Brăilenii au deschis scorul foarte repede, prin Stelică Nicoliţă, după care s-au mulţumit în prima repriză să aştepte greşeala adversarului.

După pauză, fotbaliştii de la CF Brăila au forţat desprinderea, dar nu au reuşit să marcheze. Cea mai mare ocazie a reprizei a doua i-a aparţinut lui Francis Agbleta, care a şutat în portar din interiorul careului.

Singura oportunitate a oaspeţilor a venit din lovitură liberă, însă portarul Mitrea a fost pe fază.

Stelică Nicoliţă - jucător CF Brăila: "Important nu e cine dă golul, importante sunt cele trei puncte".

Alin Pânzaru - antrenorul CF Brăila: "Meci greu. Probleme în prima repriză ne-au pus pentru că am avut inconstanţă în linia de mijloc. În a doua ne-am reglat, chiar am stat bine, nu şi-au creat nicio ocazie, am avut consistenţă. Dacă reuşeam să dăm şi golul doi probabil că alta ar fi fost şi exprimarea".

Următorul meci al CF Brăila se joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Slobozia, cu Unirea.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache