Sari la conținut

FOTBAL. Încă trei puncte pentru Oţelul

După trei minute, Bogdan Chipirliu a prins un şut bun de la distanţă, însă mingea a ocolit vinclul oaspeţilor. Acelaşi Chipirliu a mai încercat o dată poarta lui Puianu până în pauză, însă şi de data aceasta şutul a trecut pe lângă.

Oţelul a început perfect repriza a doua şi a marcat la prima fază. Chipirliu a centrat de pe partea dreaptă, iar George Cârjan a trimis mingea în poartă din careul mic.

În minutul 74, Chipirliu a driblat câţiva adversari şi a şutat din unghi, însă portarul oaspeţilor a respins până la Ionuţ Miron, care a marcat din colţul careului de şase metri.

Avantajul de două goluri a durat doar un minut. Jucătorii de la Bucovina Pojorâta au pus mingea la centru şi au încercat o schemă ca în curtea şcolii.

După doar două pase, Valentin Buhăceanu a marcat cu un lob peste portarul Nicuşor Grecu.

Dănuţ Mândrilă - antrenor Bucovina Pojorâta: "Bine, încercăm la antrenamente. Acuma, că ne iese, nu ne iese, noi încercăm. Buhăceanu a fost golgheterul seriei anul trecut la Liga a III-a".

Pe final, fundaşul dreapta Andrei Marus era cât pe ce să îl surprindă pe portarul oaspeţilor cu o centrare înşelătoare, iar în ultimul minut, Chipirliu a fost individualist şi a şutat defectuos după un contraatac perfect al Oţelului. Faza l-a scos din minţi pe directorul sportiv Cristi Munteanu.

Cristi Munteanu - director sportiv FC Oţelul: 

・ În vestiar ce era nebunia aia, ce cântau băieţii acolo?

・ Băieţii cântau „Oţelul nu moare" şi eu m-am dus să îl cert pe Chipirliu, că era să ne omoare el pe noi.

Cele trei puncte câştigate l-au mulţumit la final pe antrenorul Daniel Florea.

Daniel Florea - antrenor FC Oţelul: "Când vor să joace fotbal într-adevăr pot să joace şi dacă suntem uniţi cum am arătat azi o să punem multor echipe probleme".

Ionuţ Miron - jucător FC Oţelul: "Ne-am făcut meciul greu cam singuri, am luat gol foarte repede. Bine că s-a terminat 2-1 până la urmă şi am luat toate cele trei puncte".

George Cârjan - jucător FC Oţelul: "Sunt foarte fericit că am debutat la echipa care m-a crescut cu gol, cu o victorie. E important pentru mine, pentru echipă, pentru moral, venind după victoria de la Brăila şi cu cele trei puncte de azi am mai dat puţină linişte în vestiar".

Oţelul a urcat pe locul al şaptelea în clasament cu şase puncte în patru meciuri. În etapa viitoare, Oţelul joacă în deplasare cu Rapid CFR Suceava.

reporter: Marius Ţuca

operator: Gelu Mormoloc