Sari la conținut
News Alert

Oraşul în care oamenii trăiesc ca la ţară

Lenuţa Serea locuieşte de patru ani în cartierul gălăţean Barboşi şi şi-a pierdut speranţa că traiul ei se va îmbunătăţi. În lipsa canalizării, femeia a fost nevoită să-şi improvizeze o toaletă în curte.

"Stăm cu veceu ca la ţară în curte la câţiva metri. Aici gătim, aici veceul, dincolo la câţiva metri avem groapa în care aruncăm zoile. Nu se mai poate. E dezastru" a spus femeia. 

Reţeaua de apă este uzată şi veche de peste 100 de ani, astfel că pentru a avea cu găti sau spăla, oamenii trebuie să-şi facă rezerve consistente.

Doar cei care locuiesc în vecinătatea Gării primesc apă la robinet, ceilalţi sunt nevoiţi să care în bidoane de plastic.

Situaţia este similară şi în cartierul Fileşti. Soţii Furtună locuiesc de aproape două decenii în cartier şi spun că timpul a încremenit în loc. Oamenii sunt nemulţumiţi că de ani de zile nu s-a făcut nimic pentru ei şi au condiţii mai rele decât în cele mai uitate sate.

Ion Furtună, localnic: "Din taxa de apă plătim şi pentru canalizare dar de fapt nu o avem."

Maria Furtună, localnic: "Ce-i mai important? Canalizarea şi străzile dacă nu sunt făcute, dar nu s-a făcut nimic în nicio legislatură."

Mihai Lemnaru, localnic: "Au tot promis în ajunul campaniilor electorale că o să ne aducă şi apă şi canalizare şi gaz. Un adevăr trist este acelea este că uită foarte repede."

Primăria promite din nou că situaţia oamenilor din aceste cartiere se va schimba abia anul viitor, atunci când Primăria şi societatea Apă Canal vor finaliza un proiect pe fonduri europene.

Aurel Vlaicu, city managerul Primăriei Galaţi: "Este program, sunt banii puşi, începând cu luna septembrie vor începe lucrările la aducţiunea de apă şi canal pentru aceste zone."

Până atunci, oamenii din aceste cartiere vor plăti taxe şi impozite de orăşeni, cuprinse între 300 şi 600 de lei.

Eugen Nechifor, localnic: "Proiectul este de peste 15 ani şi îl dorim în continuare. Cu interes. Chiar asta dorim apă şi canalizări. Vă puteţi numi orăşeni? Parţial pentru că mergem cu autobuzul."

Valoarea totală a proiectului promis este de aproximativ 90 de milioane de euro, iar contribuţia municipalităţii este de 20 de milioane de lei. La finalul acestor lucrări autorităţile promit că oraşul va fi racordat în totalitate la reţele de apă şi canalizare.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Luigi David