Sari la conținut

Peste 7.000 de pelerini la Izvorul Tămăduirii

Curtea Bisericii Buna Vestire din Brăila s-a dovedit, astăzi, neîncăpătoare pentru miile de pelerini veniți să asiste la ceremonialul religios de sfințierea apei și la Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de un sobor de preoți și de Înalt Prea Sfințitul Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.

Ana-Maria Dobre - reporter Digi24: "Pentru a fi siguri că nu rămân fără apă sfințită, mii de credincioși s-au așezat astăzi la cozi, aici, în curtea Bisericii Buna Vestire, încă de la primele ore ale dimineții. Și pentru a-și face așteptarea cât mai ușoară, oamenii au venit echipați cu pături, scaune și cărți de rugăciuni."

"Am soțul care e bolnav. Îl doare piciorul. Am adus o sticlă cu apă, puțin cozonac că ne de foame, un scaun, bidoane pentru apă și cu Dumnezeu înainte" a spus un pelerin.

Emil are 36 de ani și a venit special de la Galați pentru a lua apă sfințită în această dimineață. Dorința lui este să-și recapete vederea.

"Poate vrea bunul Dumnezeu să-mi vindec vederea, cum a făcut minune și cu soția mea, că a fost bolnavă de cancer și a vindecat-o, acum 3 ani. Nu mai are nimic" a spus Emil. 

Popa Lenuța a venit, miercuri, tocmai de la Focșani. Bătrâna, în vârstă de 83 de ani, a găsit puterea de a străbate aproape 100 de kilometri pentru că nu se îndoiește de proprietățile miraculoase ale apei sfințite de la Biserica Buna Vestire. Femeia a înnoptat într-unul dintre corturile montate în apropierea Bisericii.

Lenuța Popa - pelerin: "Cred în bunul Dumnezeu că face minuni și că agheasma asta face minuni. Dacă se spune că e de la Izvorul Tămăduirii înseamnă că tămăduiește orice."

Izvorul de sub altar a fost deschis de miercuri seară, după ce un sobor de preoți a sfințit peste 5.000 de litri de apă din care enoriașii nu au întârziat să-și încarce sticlele pentru tot anul.

Pentru a evita învălmăşeala enoriaşilor, oamenii legii au luat măsuri de siguranţă: au instalat garduri metalice pe o lungime de câteva sute de metri și au stat de pază timp de mai bine de două zile în curtea Bisericii.

Sorin Trancă - ofițer de relații publice IJJ Constanța: "Noi aproximăm că vor fi în jur de 7000-8000 de credincioși care vor participa și vor lua apă sfințită."

Biserica Greacă din Brăila este considerată unică în lume prin faptul că are trei altare și trei hramuri: Buna Vestire, Sfântul Gherasim și Sfântul Ierarh Nicolae, dar și un izvor situat la 12 metri adâncime, sub altar, despre care se spune că are proprietăți miraculoase.

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operator: Luigi David