Sari la conținut

Ploile nu au crescut nivelul Dunării

Georgiana Ciurea, reporter Digi24 Galaţi: "După o săptămână de ploi, la Galaţi cota Dunării este, paradoxal, mai mică decât era acum şapte zile. Ea a ajuns la 83 de centrimetri, în scădere cu patru centimetri faţă de ziua precedentă".

Dorian Dumitru, director adjunct AFDJ Galaţi: "Ca să vedem o schimbare semnificativă în primul rând trebuie să se înregistreze ploi consistente în tot bazinul Dunării şi bazinul se întinde pe 800.000 metri pătraţi. Ploile care au fost în ultimul timp, deocamdată la Galaţi nu s-a văzut o creştere a cotei".

Doar debitul Dunării la intrarea în țară a crescut cu 400 mc/secundă şi a ajuns la 2700mc/secundă, un debit în continuare scăzut aproape la jumătatea mediei multianuale. Transportatorii fluviali fac eforturi să circule pe Dunăre fără a eşua.

Emil Alexandru Işan, inginer Navrom: "La fel de greu se navigă pe sectorul românesc, la fel de greu se navigă pe sectorul ungar şi pe vestitul sector comun româno-bulgar. Pe punctele critice se execută de către navele companiei aceleaşi manevre de desfacere a convoaielor, de refacere a lor. Avem nave şi unităţi de transport care lucrează la o capacitate de 60%".

Tudose Radian, director flotă Romnav: "Situaţia este destul de gravă întrucât măresc costurile efectuării unui transport cu 40-50% ceea ce nu este acoperit de navlu şi companiile transportatoare cam merg pe pierderi acum. Dacă va continua să scadă nivelul Dunării probabil se va ajunge la un blocaj pentru transport pe calea apei".

Singurii care par să se bucure de scăderea Dunării sunt gălăţenii veniţi în plimbare pe Faleza Inferioară.

"Eu am fost plecat vreo săptămână şi azi am zis să vin să văd un pic că nu am mai fost de mult. Şi era apa de aici în jos la vreo trei metri şi acum se văd pietrele. Deci cred că este vreo cinci metri scăzută" spune un gălăţean.

"Niciodată nu am mai văzut-o aşa de scăzută cum a fost ca anul ăsta. Şi peştele a sărit aici, ia uite ce peşte frumos, le face în ciudă la pescari că ei nu pot să intre să-l prindă" este de părere alt localnic.

Pentru menținerea adâncimilor minime de siguranță pentru navigație, Administrația Fluvială a Dunării de Jos desfăşoară patru acţiuni de dragaj.

Prognoza hidrologilor anunţă o uşoară creştere a nivelului Dunării în această săptămână, iar apoi o stagnare.

reporteri: Georgiana Ciurea, Ana Maria Dobre
operator: Marian Munteanu