Bolnavii din Vaslui dorm pe banchete în spital în așteptarea unui pat

Data publicării:
bancheta spital

În județul Vaslui sunt 4 spitale publice cu 2.100 de paturi în total. Cele mai multe - 892 - sunt la spitalul Județean Vaslui. Chiar dacă în 2011 a mai trecut printr-o reducere a numărului de paturi, acum unitatea medicală este obligată să facă o nouă tăiere. Cei care au de suferit sunt pacienții. Aceștia au ajuns să doarmă pe banchete.

„Înainte de operaţie, doctorul m-a învoit, dar au fost persoane care au dormit mai multe nopţi pe banca respectivă,” povestește un pacient. 

Managerii spitalului județean au anunțat la Minister că vor reduce 80 de locuri.

„Suntem printre spitalele care au propus la restructurare cele mai mare număr de paturi. Cred că peste acest număr nici nu intră în discuţie o altă restructurare,” a spus Liliana Croitoru, directorul economic al Spitalului Judeţean Vaslui.

În 2013, la spitalele din Vaslui au fost internați aproximativ 45 de mii de pacienți. Mai bine de jumătate proveneau din mediul rural. În județul Vaslui sunt 375 de mii de locuitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri