BOTOȘANI. Măsuri sporite pentru iarnă în Săveni, unde localnicii au fost izolați de nămeți 

Data publicării:
saveni

În luna ianuarie, cei 8.000 de locuitori ai orașului Săveni au rămas izolați după ce 30 de kilometri de drum au fost acoperiți de nămeți care măsurau și doi metri. Acum, autoritățile spun că au învățat lecția și că sunt gata să intervină la orice oră chiar dacă au încheiat contracte pentru deszăpezire. 

„Avem câteva utilaje în dotare plus agenții economici.  În fiecare an facem acea comisie pentru situații de urgență, luăm în calcu și-i invităm pe toți să ne sprijine și, în cel mai nefericit caz, participăm doar cu carburantul,” a explicat Relu Târzioru, primarul orașului Săveni.

Primăria a primit o cantitate de antiderapant suficientă pentru o lună de ninsori abundente, trei utilaje de deszăpezire au fost aduse în localitate, iar pe marginea drumului care unește orașul Săveni de Botoșani au fost montate parazăpezi. Locuitorii își amintesc însă de iarna trecută și se pregătesc pentru ce e mai rău.

„O săptămână nu s-a circulat deloc, nici prin magazine nu mai erau alimente, apă, greu...” povestește un localnic.

Până joi ninsorile se vor extinde în toată țara, iar vremea se va răci accentuat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...