Sari la conținut

Cea mai veche bibliotecă din România se află la Iași

Edificiul a fost construit în anii `30 și este impresionant prin arhitectură. Interiorul este lucrat în marmură de Carrara şi mozaic veneţian, iar exteriorul conține elemente în stil ionic.

„Acest palat este prin el însuși atractiv pentru că este realizat prin frumosul gest și nobilul gest al Majestății sale, regele Ferdinand, printr-un decret semnat în 27 februarie 1927, cu câteva luni înainte de a muri regele”, a declarat Gelu Teodorescu, director BCU Iași.

Printre cele mai importante încăperi ce pot fi vizitate sunt aula, renumită pentru acustica deosebită și sala Hașdeu. Însă, la cerere, puteți vizita și depozitele cu numeroasele comori literare ascunse, dar nu numai.

„A fost mai mult decât o bibliotecă. Este un palat al culturii. De pildă, aici ne aflăm în aula bibliotecii, unde avem permanent o stagiune camerală și multe evenimente științifice care se derulează aici, în spațiul acesta. Cu o acustică extraordinară, știți că se numește și Micul Ateneu pentru acustica deosebită. Compar cu Ateneul de la București”, a spus Gelu Teodorescu, director BCU Iași.

La Biblioteca din Iași puteți alege documente, dintr-un fond de peste două milioane de cărți sau manuscrise rare. Jurnale, scrisori, reviste sau cărți vechi, toate sunt păstrate ca niște adevărate comori pe rafturile celei mai vechi instituții de acest gen din țară.

„O asemenea bibliotecă reprezintă secretul instruirii multora, mai ales din domeniul umanistic, celor care au avut rezultate foarte bune, beneficiind de înțelepciunea păstrată în rafturile acestei biblioteci”, a precizat istoricul Sorin Iftimi.

Unul din cele mai importante obiecte păstrate aici este „Evanghelia cu învățătura de Coresi”, tiparită în 1581, una dintre cele mai vechi cărţi tipărite pe aceste meleaguri. Chiar dacă mai noi, la fel de preţioase sunt şi documentele legate de Mihai Eminescu, din perioada în care a fost bibliotecar la Iași.

„Din vremea trecerii lui pe la bibliotecă, prima perioadă directorat și a doua perioadă 1884 - 1886 când a fost sub-bibliotecar la BCU Iași, datează în fondul de arhivă internă, datează rapoarte, articole, mărturii, din timpul trecerii poetului pe la bibliotecă”, a declarat Lăcrămioara Chihaia, coordonator secții speciale BCU Iaşi.

Biblioteca se poate vizita zilnic, cu programare cu cel puțin 48 de ore înainte. Programul de vizitare este de luni până vineri, între orele 8:30 și 20:00. Prețul unui bilet este de un leu de persoană, pentru grupurile de 10 persoane, și doi lei pentru grupurile mai mari. Dar, puteți să participați și la evenimentele care se organizează în fiecare săptămână aici. Puteți alege între concerte de muzică de cameră, seri de poezie sau expoziții.