Cresc vânzările de apartamente noi în Iași

Data publicării:
blocuri noi

La Iași cele mai căutate apartamente noi sunt cele cu două camere. Prețul unei astfel de locuințe pornește de la 50.000 de euro şi ajunge chiar până la 80.000 de euro dacă are şi alte facilităţi, precum locuri de parcare, boxe sau sisteme de prevenire şi stingere a incendiilor.

Pentru că terenurile din Iaşi nu sunt de foarte bună calitate, o construcţie înaltă implică şi costuri suplimentare, alt aspect care duce la creşterea preţului final.

"Pentru a construi un bloc cu multe niveluri, să spun şapte-opt niveluri, trebuie să faci anumite lucrări de consolidare, începând de la piloţi foraţi, sunt nişte piloni care se bagă la mare adâncime, în terenul bun de fundare pentru a securiza locurile pe care sunt construite, duc la o creştere foarte mare a preţului apartamentelor,” a explicat Emilian Tarcan, directorul unei agenţii imobiliare.

La cerința pieței s-au adaptat și dezvoltatorii imobiliari care au ridicat blocuri noi în care apartamentele cu două camere sunt preponderente. Dată fiind cererea, pentru complexele rezidențiale din zonele centrale și-au permis să urce și prețurile, până la 750-1100 de euro metrul pătrat util.

În acest preţ intră costul terenului, care oscilează între 100 şi 250 de euro, în funcţie de zonă, construcţia la roşu care ajunge până la 450 de euro, dar şi finisajele care costă în jur de 300-350 de euro. În aceste condiții, chiar dacă iese în profit, câștigul dezvoltatorului nu mai depăşeşte 20% așa cum se întâmpla în perioada de boom imobiliar.

Chiar dacă profiturile dezvoltatorilor au scăzut, cei care investesc în afaceri imobiliare în ţara noastră se pot considera încă norocoşi. În Europa, constructorii rămân, după vânzarea apartamentelor, cu cel mult 10 la sută profit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”