Sari la conținut

Defrişări masive pe un drum naţional din Iaşi

În mai puţin de o săptămână, zeci de copaci au fost tăiaţi pe sectorul de drum naţional DN 28 A, care leagă oraşul Târgu Frumos de comuna Costeşti. Oamenii au văzut arborii pe marginea drumului, însă nu ştiu despre ce ar fi vorba. Speră doar ca acest proces să fie pentru lărgirea drumului şi că vor avea loc replantări, la sfârşitul lucrărilor:

”Poate plantează alţii după ce termină şoseaua, mă gândesc.”

”Trebuiau tăiaţi numai cei care era în curbe, unde au fost accidente, unde au murit atâţia oameni.”

”Este ceva anormal. Era ceva care ţine dos.”

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri Iaşi spun ca prin tăierea copacilor nu s-a dorit decât eliminarea unor eventualele pericolele.

”Sunt o serie de copaci îmbătrâniţi, bolnavi care prezintă un pericol pentru siguranţa circulaţiei. În acest sens, cei de la Ocolul Silvic au constat că îndeplinesc condiţiile de a fi tăiaţi. Noi am făcut licitaţiile respective. Şi firmele care au câştigat, au intrat la toaletarea acestui sector de drum,” a declarat pentru Digi24 Ovidiu Laicu, directorul CNADNR Iaşi.

Conducerea companiei naţionale de drumuri spune că, imediat ce timpul le va permite, pe drumul Târgu Frumos- Costeşti vor fi replantaţi alţi copaci.