Sari la conținut

Desert "împrumutat", devenit tradiţional românesc. Papanaşii cu brânză şi dulceaţă sunt preferaţi de turiştii în Bucovina

Pentru început, brânza de vaci foarte bine scursă, ouăle care trebuie să fie neapărat de casă şi zahărul se amestecă bine astfel încât cristalele de zahăr să se topească. Se adaugă apoi sarea şi zahărul vanilat, iar praful de copt se stinge cu lămâie.

Se amestecă apoi ingredientele până se omogenizează şi apoi se adaugă făina până se obţine un aluat tare. După ce aluatul a fost bine frâmântat iar ingredientele s-au omogenizat, se lasă să se odihnească aproximativ 10 minute.

"Pentru a forma un papanaş, trebuie să luăm o bucată de aluat de mărimea unei piersici care se modelează făcând o gaură înăuntru aşa asemenea unui covrig. Să vedem dacă s-a încins uleiul, după ce s-a încins uleiul, după ce l-am lăsat cam 5 minute, se pun papanaşii, ei trebuie să fie într-o baie de ulei şi trebuie să fie foarte bine încinşi ca aceştia să se pătrundă," explică Nicoleta Irinaru, bucătar.

În 10 minute, papanaşii sunt făcuţi şi se scot pe un şerveţel pentru ca uleiul în exces să fie absorbit. Se aşează pe farfurie câte trei papanaşi ornaţi cu smântână şi câte o liguriţă de dulceaţă de afine. Apoi se pudrează cu zahăr.

Dulceaţa de afine poate fi înlocuită orice alt fel de dulceaţă sau chiar cu cremă de ciocolată sau sirop de fructe.

Ingrediente pentru 10 porţii:
1 kg de brânză dulce
400 g făină
150 g zahăr
4 ouă
un praf de copt
zahăr vanilat
un borcan de 400 g de dulceaţă de afine
200 g smântănă