Sari la conținut

Examen greu de trecut. Trei sferturi dintre cei care au făcut şcoala de şoferi în 2014 nu au obţinut permis

Reprezentanții școlilor de șoferi spun, de asemenea, că numărul obligatoriu de 15 ședințe practice este prea mic și elevii nu reușesc să acumuleze destule cunoștințe. Cei care nu se simt destul de pregătiți pot solicita ore suplimentare, dar sunt nevoiți să plătească în plus. Majoritatea cursanților, însă, nu își permit sau pur și simplu aleg să-și încerce norocul chiar dacă nu se simt destul de pregătiți.
Majoritatea candidaților susțin că au emoții mai mari la proba practică, din cauză că sunt nevoiți să conducă în prezența unui polițist:

“În alte țări, din câte știu eu, instructorul stă în față, iar polițistul în spate, dar la noi altfel stau lucrurile.”

“- De ce îți e mai frică, de sală sau de traseu? - De traseu, sala depinde de mine, dar traseul nu în totalitate.”

Anul trecut, doar un sfert dintre ieșenii care s-au înscris la examen au reușit să îl promoveze. Procentul este mai mic față de cel înregistrat în 2013.

“Au fost examinate în vederea obținerii permisului de conducere auto 28.589 persoane, față de 31.267 în 2013. Dintre acestea, au obținut permis de conducere anul trecut 6.723 de persoane, adică peste 23 la sută,” a spus Bogdan Abălași, subprefectul Iașiului.

Instructorii auto spun că elevii susțin examenul abia la două luni de la terminarea cursurilor și că în această perioadă uită majoritatea noțiunilor pe care le-au învățat.

“Programarea a ajuns la 2 luni, 2 luni și chiar, iar el în perioada asta uită, îi ies din mână manevrele pe care le învață în perioada școlarizării. După două luni, când ar trebui să dea examen, el nu mai face ore de pregătire practică,” a explicat Victor Todirașcu, directorul unei școli de șoferi.

Constantin Duca, instructor auto: “Numărul de ore teoretice și practice este insuficient. Practice, în primul rând. Un elev în cele 15 ședințe, 30 de ore, poate un elev normal ar avea timpul necesar, dar sunt și elevi mai neîndemânatici pur și simplu.”

Potrivit statisticilor, cei mai mulți dintre candidaţii din Iaşi pică la proba practică.