IAȘI. 50 de apartamente ANL pentru medicii rezidenți

Data publicării:
locuinte 20anl 20pt 20rezidenti-36926

Raluca are 29 de ani şi este medic rezident în anul al III-lea la Pediatrie. Este din Roman şi câştigă aproximativ o mie de lei pe lună, bani din care nu îşi permite să plătească o chirie, astfel că locuieşte cu soţul în apartamentul părinţilor. Ideea unor blocuri ANL construite special pentru medicii rezidenţi o încântă.

Raluca Cantea, medic rezident: „Sunt foarte mulţi colegi de-ai mei care stau în chirie şi mi se pare o idee foarte bună şi folositoare nouă, în special, având în vedere salariile noastre, să putem avea o locuinţă a noastră pe care ulterior să o putem cumpăra noi, am înţeles că la început se plăteşte o anumită chirie, dar care ste mult mai mică comparativ cu apartamentele din Iaşi."

În centrul universitar din Iaşi se pregătesc aproximativ două mii de rezidenţi, cei mai mulţi fiind din afara Iaşiului. Doar pentru 160 dintre ei s-au asigurat până acum locuinţe.

Dr. Maria Stamatin, prorector Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi: „Sunt rezidenţi care trăiesc doar din aceşti bani pe care îi oferă Ministerul Sănătăţii drept salariu, încât a veni în întâmpinarea rezidenţilor prin construirea unor locuinţe ANL este un lucru extraordinar de binevenit şi să zicem că începutul este promiţător cu 50."

”Este un pas care vine în sprijinul lor să locuiască acolo unde fac pregătirea, cu costuri minime. Lipsa locuinţelor este una dintre problemele majore cu care ne confruntăm” (Raed Arafat, ministrul Sănătății)

„Cu toate că numărul rezidenţilor este mult mai mare decât posibilităţile acestui program, este un pas care vine în sprijinul lor să locuiască acolo unde fac pregătirea, cu costuri minime. Lipsa locuinţelor este una dintre problemele majore cu care ne confruntăm. Mulţi medici cer transferul din unităţile unde sunt rezidenţi tocmai din aceste motive locative", a declarat dr. Raed Arafat, ministrul Sănătăţii.

Astfel de apartamente vor fi construite şi la Timişoara, Cluj, Craiova, Târgu Mureş şi Bucureşti, în total fiind prevăzute 400 de locuinţe. Ministerul Sănătăţii va identifica în fiecare judeţ, prin Direcţiile de Sănătate Publică, un teren, iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va finanţa construcţia, în funcţie de bugetul alocat pentru anul 2013. Lucrările vor începe în luna martie a anului viitor şi vor dura între opt şi 12 luni. Apartamentele vor fi repartizate apoi conform criteriilor stabilite de către Ministerul Sănătăţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...