Sari la conținut

IAŞI. Maeştrii sabiei, în acțiune. Campioni mondiali și antrenori promovează sportul în rândul copiilor

Zeci de copii au venit să vadă demonstrațiile sabrerilor care au cucerit de-a lungul anilor medalii la competiții internaționale și au încercat și ei să vadă cum se mânuiește sabia.

Mihai Covaliu, președintele Federației Române de Scrimă: "Avem performanțe, câștigăm medalii, dar avem nevoie și de copii care să vină la scrimă pentru că este un sport frumos, un sport care te educă pentru viață, te face un tip ordonat, un tip pragmatic."

Astfel, copiii au putut afla direct de la campioni de unde începe drumul spre succes. Tiberiu Dolniceanu, sabrer: "Pur și simplu să se intereseze în orașul în care se practică scrima, nu se plătește absolut nimic, tot echipamentul și concursurile și cantonamentele sunt plătite de federație și de cluburile din acel oraș."

La Iași, scrima se poate învăța la Clubul Sportiv Școlar Unirea și Clubul Sportiv Municipal Iași.

Cea mai mare performanță a unui sabrer român aparține lui Mihai Covaliu. În 2000, la Olimpiada de la Sidney acesta a câștigat aurul la sabie individual.