Sari la conținut

IAŞI. Reprezentație cu scandal. Un polițist local a stârnit revoltă, după ce a oprit un spectacol stradal

Doi tineri, ambii studenți la Conservator, au început să cânte pe pietonalul Ștefan cel Mare şi, în scurt timp, zona s-a umplut de trecători dornici să-i asculte. Reprezentaţia a fost întreruptă, însă, de un polițist local care dorea afle dacă cei doi au autorizație de la Primărie.

"Au venit și i-au acuzat de încălcarea legii, desfășurare de activități ecnonomice fără autorizație," povesteşte un trecător.

Cântăreții au refuzat să oprească spectacolul, spre bucuria publicului.

"S-au adunat mai mulți oameni și s-au luat de polițist. - V-au luat apărarea? - Da," povesteşte Alexandru Torgea, unul dintre cei doi studenţi. 

"Nu scrie nicăieri că nu avem voie să luăm o chitară, să stăm să cântăm și în plus e un lucru frumos care ar trebui să le placă și lor", a adăugat Andrei Anastase, care cânta alături de Alexandru Torgea.

Polițistul local a încercat să le explice oamenilor că își face doar datoria și că nu îi va amenda pe cei doi artiști.

"De obicei, cei care desfășoară activități de genul ăsta au o autorizație emisă de Primăria Municipiului Iași. - Dumnealor au? - Momentan, nu. Nu am luat nicio măsură, am vrut doar să mă edific dacă dețin sau nu dețin autorizația emisă de Primăria Muncipiului Iași", a motivat Ioan Cazacu, agent la Poliţia Locală. 

La sfârșitul reprezentației, studenţii au fost răsplătiţi de spectatori cu aplauze şi cu bani.