Sari la conținut

Iașiul, scos din competiția pentru Capitală Culturală. Mihai Chirica: Un comisar european a întrebat despre ex-ul

Membrii juriului au fost numiţi de Comisia Europeană şi de Parlamentul European. Ministerul Culturii a avut şi el 2 experţi. Oraşul câştigător va fi anunţat în septembrie anul viitor şi va reprezenta România în cursa pentru titlul de Capitală culturală Europeană. Pentru prima dată, în 2021 vor fi alese 3 oraşe pentru titlul Capitală Culturală Europeană. Unul dintr-o ţară care aderă la UE, Serbia sau Muntenegru, unul din Grecia şi unul din România.

Steve Green, preşedintele juriului: "Pe lista scurtă sunt 4 oraşe. În ordine aleatorie, pur şi simplu aleatorie: Timişoara, Baia Mare, Cluj-Napoca, Bucureşti! Toate Capitalele Europene ale Culturii şi oraşele care sunt pe lista scurtă atrag atenţie internaţională. Nu doar pentru activitatea lor culturală dar şi pentru tot ceea ce înseamnă decizii şi politici."

"Ministerul Culturii îşi va însuşi recomandare şi va nominaliza cele 4 oraşe. Practica europeană în materie, sigur e vorba de ţări mai dezvoltate, merge undeva între 10 -15 milioane de euro alocate de la administraţia centrala către oraşul câştigător, acestei sume i se adaugă un spijin substanţial din partea Consiliului Judeţean, şi se adaugă simbolic, dar totuşi trebuie menţionat, un premiu care este acordat de U.E. în valoare de 1,5 milioane de euro care se acordă fiecaruia dintre oraşele care joacă acest rol de Capitală Culturală Europeană," a declarat Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii.

Primarul interimar s-a declarat surprins și a pus eșecul pe seama fostului primar, Gheorghe Nichita, aflat în prezent în Arestul Poliției Capitale, pe motiv că a adus prejudicii imaginii orașului. La competiție au participat 14 orașe și doar patru s-au calificat: Baia Mare, Timișoara, Cluj și București. Dosarele acestora vor fi evaluate, iar anul viitor va fi anunțată capitala culturală europeană a culturii din partea României în 2021. 

Mihai Chirica, primar interimar al Municipiului Iași: "sunt trist, îmi pare rău că echipa nu a reușit să surmonteze decalajul de timp pe care l-a pierdut în perioada anterioară .Cred că am avut și un prejudiciu de imagine major, de altfel una dintre întrebările unui comisar european a întrebat despre ex-ul, noi am făcut tot ce e posibil. În momentul de față, rămâne totuși surprinzător și pentru mine ca cetățean și pentru mine ca om care am pus suflet acolo, de ce Moldova nu e nicăieri."