Locuitorii din Podu Iloaiei, sufocați de gunoaiele din oraș neridicate de două săptămâni

Data publicării:
primaria podu iloaiei

Locatarii sunt exasperați de mirosul emanat de gunoaiele împrăştiate în spatele blocului şi se plâng de focarul de infecţie. Oamenii sunt supăraţi că deşi sunt cu facturile achitate la zi, au toţi de suferit din cauza rău-platnicilor.

De suferit au şi agenţii economici care se tem că vor da faliment din cauza gunoiului. 

„Eu am o pizzerie, eu, astăzi, practic ce-am păţit, deschizând uşa din spate, un şobolan mi-a intrat în pizzerie. Geamul nu-l pot deschide, în cazul ăsta eu nu pot funcţiona”, povestește Vasile Lupu, patronul unei pizzerii din Podu Iloaiei.

Locuitorii sunt decişi să protesteze dacă gunoiul nu se ridică de la pubele şi au susţinerea ecologiştilor.

„Cetăţenii sunt dispuşi şi aproape disperaţi să iasă în stradă şi e cel mai puţin lucru de care avem nevoie. Vedeţi că în Podu Iloaiei s-a instalat un focar de infecţie, sunt copii care se joacă liberi pe aici şi ar fi păcat ca unul dintre ei să aibă vreo problemă de sănătate la un moment dat”, a declarat Constantin Pâslaru, preşedinte Partidul Ecologist, filiala Iaşi.

Nici primarul oraşului Podu Iloaiei, Constantin Istrate, nici reprezentanţii serviciului de salubritate nu au dorit să comenteze situaţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...