Sari la conținut

Mii de elevi au revenit în bănci pentru noul an şcolar. La Iaşi, deschiderea oficială a avut loc la Colegiul Naţional

Festivitatea de deschidere a noului an şcolar a început cu intonarea imnului. Apoi, autorităţile locale au susţinut discursuri în faţa elevilor şi a părinţilor.

"Noi ne-am dorit, la nivel de conducere a Inspectoratului Şcolar, să tranformăm şcoala, la nivel simbolic vorbind, la acest început de an, într-un model arhetipal. Şi, după cum ştiţi, de la orele de literatură, modele arhetipale înseamnă reper, înseamnă valoare, înseamnă o monadă în care se adună tot ceea ce înseamnă competenţă, tot ce înseamnă intelectualitate şi exemplaritate," a spus Camelia Gavrilă, şef ISJ Iaşi

Mihai Chirica, primar interimar al municipiului Iaşi: "un nou început. A venit toamna, a sunat clopoţelul, iată-ne ajunşi din nou în acea stare de emoţie pe care cu toţii o împărtăşim alături de voi, de început de şcoală, de obiective, de drum, un drum care poate fi uşor dacă îl abordaţi cum trebuie."

Cei mici au fost instruiţi şi despre cum trebuie să se poarte în cadrul unităţii de învăţământ, dar şi despre modalităţile prin care îşi pot proteja lucrurile.

Comisar şef Mădălin Ţăranu, şeful Compartimentului de Analiză şi Prevenire din cadrul IPJ Iaşi: "siguranţa în şcoli reprezintă o prioritate pentru Poliţia Română, prevenirea delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor reprezintă un capitol semnificativ în activitatea pe care o desfăşurăm."

Structura acestui an şcolar a fost modificată. Elevii se vor bucura de o săptămână în plus de vacanţă la iarnă, dar vor termina şcoala şi cu o săptămână mai târziu în iunie.