Se caută vinovaţi pentru reacţiile adverse

Data publicării:
se 20cauta 20vinovati 20pentru 20reactiile 20adverse-36231

Unul dintre copiii care au suferit reacţii adverse grave la vaccinul danez este Erica Balint. În ultimele şase luni de zile, după ce medicii i-au descoperit un nodul la braţul stâng, fetiţa a stat mai mult prin spitale. Pentru că nodulul nu s-a retras, doctorii au decis să o opereze sub anestezie totala, iar întreaga etapă a reprezentat un calvar nu doar pentru copilă, ci şi pentru părinţi.

„Dureros şi mai ales două săptămâni la schimbat pansamentul, control, nu s-a închis operaţia cum trebuia, a trebuit iar cusută”, a povestit Petronela Balint, mama Ericăi.

Suspiciuni de tuberculoză

Iar problemele nu s-au oprit aici. În citeva zile, părinţii Ericăi vor afla dacă fata lor suferă sau nu de tuberculoză. Doctorii au suspiciuni că boala s-a dezvoltat, în urma vaccinării, astfel că vor să îi facă investigaţii suplimentare. Acest lucru ar însemna încă şase luni sau chiar un an de tratament cu antibiotice. Mama Ericai este revoltată că vaccinarea cu serul danez va fi reluată.

"Asta mă face să mă gândesc clar să dau în judecată. Nu este normal, nu este normal să sufere şi alţi copii cum a suferit copilul meu" (Petronela Balint, mamă)

„Asta mă face să mă gândesc clar să dau în judecată. Nu este normal, nu este normal să sufere şi alţi copii cum a suferit copilul meu”, a precizat Petronela Balint.

Peste 150 de copii neimunizaţi

Pe de altă parte şi lipsa vaccinării a creat probleme.

În decurs de o săptămână peste 150 de copii născuţi în maternităţile din Iaşi au plecat acasă fără a fi imunizaţi împotriva tuberculozei, iar riscurile sunt şi aşa mari, spun medicii.

„Contractarea tuberculozei la un sugar mic, care înseamnă tratament cu tuberculostatice care înseamnă afectare hepatică ulterioară, ca şi complicaţie a tratamentului cu tuberculostatice”, a declarat prof. dr. Maria Stamatin, director medical al Maternităţii "Cuza Vodă".

Părinţii refuză să mai vaccineze copiii

Chiar şi aşa, mulţi părinţi refuză acum să îşi mai vaccineze copiii cu medicamentul din Danemarca.

„ Prefer să mă încred în Dumnezeu că va avea grijă de copilul meu cum a avut şi până acum”, a spus mama unui copil, la externarea din maternitate.

„Cu doctorul de familie o să vedem care-i treaba, dar deocamdată nu. Vă e frică de riscuri? Da. Ştiţi care sunt? Ştim. Şi aţi ales să nu îl faceţi deocamdată? Nu,deocamdată nu”, a spus tatăl unui copil nou născut.

Vaccinul e sigur, spun oficialii Ministerului Sănătăţii

Oficialii Ministerului Sănătăţii susţin însă că vaccinul este sigur, fiind utilizat în 46 de ţări, şi că reacţiile adverse înregistrate în ţara noastră sunt în limitele prevăzute. Vaccinul împotriva tuberculozei a fost importat anul trecut din Danemarca, după ce Institutul Cantacuzino nu a mai primit autorizaţia de producţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...