Sari la conținut

Staţiile de autobuz din Iaşi, modernizate cu bani europeni, au fost vandalizate

Stațiile de autobuz din Iaşi modernizate cu bani europeni arată acum dezolant. Structura metalică a fost ruptă, afișele au fost smulse, iar în unele cazuri, inclusiv copertina a fost distrusă.

"Nu arată așa cum ar trebui, asta e problema, dar se întâmplă foarte des în Iași, mai peste tot, înseamnă mult, spune mult despre noi, cetățenii."

"Oamenii răi care au vandalizat-o, că doar nu a venit un om de bună credință să o strice, tot omul nostru e vinovat," spun trecătorii.

În amenajarea şi modernizarea staţiilor de transport public municipalitatea a investit 800 de mii de euro, bani obţinuţi printr-un proiect mai amplu cu finanţare europeană.

Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași: "A existat o finanțare, pentru perioada 2008-2012, care s-a situat la aproximativ 4,7 milioane de euro."

Proiectul prevedea repararea unor mijloace de transport şi aducerea staţiilor de transport public la standarde europene.

"Suma e destul de mare, dar nu s-au păstrat, scaunele uitați, avem rupt prin stații totul."

Puţini dintre cei vinovați de vandalizarea staţiilor au fost prinşi de poliţiştii care patrulau prin zonă. 

"Amenda este cuprinsă între 260 și 500 de lei anul trecut și anul acesta au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale la acest act normativ," a declarat Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Iași.

Regia Autonomă de Transport Public se află în insolvență și nu-și permite să mai reparare stațiile. Reprezentanții regiei s-au gândit, însă, la o altă soluție.

"Am predat o parte dintre amplasamente către o firmă privată într-un parteneriat, sperăm noi de bun augur și pentru regia de transport și pentru călătorii acesteia. Firma urmează să folosească spațiile pentru reclamă și totodată să întrețină aceste spații," a explicat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iași.

Reprezentanții RATP au predat deja 10 stații firmei private, urmând ca celelalte 40 să fie date în primire până la finalul anului.