Un preot american, fost luptător în Vietnam, a părăsit țara făgăduinței pentru a predica în România

Data publicării:
preot american

Stephen Holley a venit pentru prima oară în România în urmă cu trei ani, în calitate de misionar. S-a îndrăgostit de Iași din primul moment, spune el, și a decis să se întoarcă. A revenit după şase luni pentru a oferi asistenţă premaritală la una din organizaţiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

„Am stat aici trei zile. Preotul care ne-a vizitat ne-a spus că are o bucată de pământ lângă casa lui,” își amintește Stephen Holley.

Preotul și soția lui nu au stat prea mult pe gânduri. Și-au vândut toate proprietățile din America, au cumpărat terenul și vor să-și construiască o casă.

„Îl iubesc foarte mult și, oriunde se află, acolo îmi doresc să fiu și eu. Dacă e România, atunci România să fie,” spune Marry Patty, soția lui Stephen. 

Părintele Stephen nu a fost dintotdeauna ortodox. „Eu și soția mea am aparținut bisericii baptiste timp de 25 de ani, până în ziua în care am luat contact cu biserica catolică și ortodoxă. Ne-am convertit la ortodoxism când aveam 47 de ani și, foarte repede, am ajuns diacon,” spune preotul.

De un an de zile, părintele Stephen a început să învețe limba română și, acum, ajutat de preotul paroh, slujește la Biserica Sfântul Haralambie din Iaşi.

„Transmite mesajul, trăieşte. Trăieşte, se vede. În sensul adevărat al cuvântului,” spune un credincios. 

„Cu toate că nu vorbeşte perfect limba românească, e foarte apropiat de biserică, cu mare credinţă şi cu atragerea creştinilor. Cred că asta ne dă mai mult avânt spre credinţă,” spune un enoriaș.

„Încearcă să înveţe limba română ca să ne ajute şi mai mult. În rest, ne ajută foarte mult cu experienţa pe care o are pe consilierea premaritală şi, în general, în activitatea teologică, pentru că este foarte bine instruit,” a explicat Radu Brânză, preotul paroh de la Biserica „Sf. Haralambie" din Iaşi.

Părintele Stephen este singurul preot străin stabilit în România care a primit acceptul Mitropolia Moldovei și Bucovinei să țină slujbe în biserica ortodoxă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita