Sari la conținut
News Alert

SATU MARE. Drumul județean 195B, între Satu Mare şi Craidorolţ, este plin de gropi

Doar numele a rămas dintr-un drum judeţean, de care autorităţile par să fi uitat de mai bine de un deceniu. Se întâmplă în Satu Mare, unde o porţiune de 13 kilometri din şoseaua care leagă reşedinţa de judeţ de comuna Craidorolț e presărată cu sute de gropi. Îngust şi neliniat, drumul a fost marcat - culmea - cu indicatoare în urmă cu doar un an. În timp ce localnicii se plâng că își distrug maşinile, autoritățile județene... promit.

La 21 de kilometri de Satu Mare spre Carei, imediat dupã podul de peste râul Crasna, o intersecţie îi îndrumã pe şoferi spre Craidorolț, o localitate aflatã la 13 kilometri distanțã. Traseul este însã o provocare chiar și pentru cei mai experimentați șoferi. Deși figureazã ca drum județean, şoseaua e plinã de gropi şi rare sunt porțiunile asfaltate.

"Tare rău e, dar aceștia nu fac nimic pe el. Și cu mașina când mergi, toată mașina se rupe pe el."

Originar din Germania, domnul Helmuth deţine de 6 ani o fermã de cereale în zonã. Parcurge de mai multe ori pe zi acest drum, care i-a lãsat un gust amar. "Acest drum este tipic pentru România, pentru această zonă. Trebuie să îl parcurgem de 6 ori pe zi și e foarte greu. Toate mașinile se strică și nimeni nu face nimic."

Deși se intersecteazã cu drumul european E671, drumul judeţean spre Craidorolţ a rãmas ca acum câțiva zeci de ani, când era tranzitat doar de cãruțe. Acum este mult prea îngust pentru douã sensuri de mers, nu a fost trasat niciodatã, este plin de gropi și totuși: "Autoritățile au montat în zonă chiar și indicatoare rutiere noi. De drum însă, au uitat", transmite Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea. 

"Până nu sunt drumuri, nu era nevoie de indicatoare. Prima dată să ne facă drumul și după aia", se revoltă un localnic.

Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ionuț Rus, susține cã știe situația din zonã, însã, momentan, nu existã finanțare pentru reabilitarea celor 13 kilometri de drum județean: "Așteptăm să vedem când se va întruni Comisia Tehnică de la Ministerul Dezvoltării ca să includă și proiectele noastre suplimentare față de lista semnată deja pentru a primi finanțare."

Pânã se vor gãsi bani pentru modenizarea rutei Doba - Craidorolț, autoritãțile județene și-au propus sã facã doar reparații provizorii. Dacã ar fi reabilitat, drumul judeţean 195B ar scurta cu şapte kilometri distanța dintre Satu Mare şi stațiunea turisticã Bãile Tãșnad.

Reporter: Izabela Jurasko

Operator: Kristian Kosa