Sari la conținut

Actele certificate online. Verificarea apostilelor se poate face printr-un sistem securizat


Apostila este un certificat eliberat de autorităţile unui stat semnatar al Convenţiei de la Haga, pentru actele oficiale întocmite în ţara respectivă ce vor fi prezentate pe teritoriul unui alt stat semnatar al Convenţiei. Acest document are rolul de autentificare a originii unui act oficial, pentru prevenirea folosirii unor falsuri. Verificarea apostilelor poate fi făcută acum și online.

"Acest proiect nerambursabil, implementarea verificării apostilelor în sistem centralizat pe plan național, a început în 2013, în iulie, a ținut 23 de luni; el este operabil deja", spune Iuliu Delorean, subprefectul de Bihor.

"Permite efectuarea unei interogări online securizate în ceea ce privește veridicitatea apostilelor eliberate și a informațiilor pentru care se eliberează apostila", explică Olimpia Popa, inspector în cadrul Biroului Apostilă din Prefectura Bihor.

Față de vechiul sistemul de eliberare a apostilei, cel informatic este mult mai rapid.

"Se poate emite în timp real dacă verificarea se face ușor și asta înseamnă pe loc", a precizat Alice Lupeș, șefa compartimentul juridic al Prefecturii Bihor.

Apostilele pot fi emise pentru actele a 42 de instituții din România. Primii care vor beneficia de acest sistem vor fi elevii, studenții și medicii care vor să se angajeze sau să studieze peste hotare.

"Avem foarte mulți medici și rezidenți care doresc să meargă să lucreze în străinătate și apostilarea le oferă șansa de a oferi informații veridice conforme cu realitatea", susţine Daniela Rahotă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

Eliberarea unei apostile costă 22 de lei. Din 2004 și până în prezent au fost emise aproape un milion de apostile.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş