Sari la conținut
News Alert

Acuze de violenţă la o şcoală specială din Bihor. Mai mulţi părinţi acuză personalul unei şcoli ajutătoare că îi agresează pe copii

Nicolae Muşat are un copil de 12 ani care învaţă la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Tileagd. Spune că şi-a mai văzut copilul venind de la şcoală cu urme de lovituri pe corp şi ars cu ţigara. A acceptat însă explicaţiile îngrijitorilor, care susţineau că rănile erau cauzate de handicapul de care suferă băiatul. Luna trecută a observat că fiul său avea vânătăi pe spate.

"Pe 23 mai l-am ridicat de la şcoală, a fost bătut miercurea, aşa mi-au spus copii, după masa de seară", spune Nicolae Mușat.

Bărbatul l-a dus pe copil la medicul legist, care a constatat că rănile s-au produs "prin lovire cu sau de corpuri dure" şi au nevoie de opt zile de îngrijiri pentru a se vindeca. De această dată Nicolae Muşat a decis să discute şi cu alţi părinţi ai copiilor din centrul de la Tileagd. A aflat că fiul său nu era singurul care venea acasă cu urme de lovituri.

"Numai atât a inceput să-mi spună: că-i bate cu buiecilul", îşi aminteşte Petru Marincaş, tatăl unui copil de la centrul din Tileagd

"În 20 mai când copilul o venit tot tot vânăt acasă pe o mână și nu a vrut să ne spună. Când l-am întrebat: Ionuț cum îi? Da', zice: da', mama, ti-aș spune ceva, da' nu pot să spun, mi-e frică. Da', spune Ionuț: ce ți s-a întâmplat? Uite, zice, cum m-a bătut un coleg. Tot, tot era vânăt, i-a dat cu lanțul peste deget, cu lanțul de la dulap", povesteşte  Viorica Abrudan, mama unui copil de la centrul din Tileagd.

Copiii acuză ameninţări

Părinţii au aflat de la copii că, pe lângă colegi, au fost agresaţi şi de unul dintre instructorii şcolii speciale.

"La şcoală, domnul instructor Adrian Merţe ne bate cu buiecilul, ne dă la pălmi și mie și la alți copii... și cu leț (băţ - n.n.), are leț după dulap", le-a spus părinţilor unul dintre copiii de la centrul din Tileagd.

Acesta a şi înregistrat o discuţie pe care a avut-o cu instructorul acuzat.

Adrian Merţe: Hai încoace! Hai încoace! Ce te-am întrebat eu în dormitor, când te-ai dezbrăcat?
Copil: Că Brejea m-a lovit.
Adrian Merţe: Băi, pe mine mă minţi?! Că așa bucată îţi dau...
Copil: Dar Brejea m-a lovit.
Adrian Merţe: Când mi-ai spus: a doua zi, la sală. Mă, boule...."

Buiecilul este un obiect în formă de baston, descris la fel de mai mulţi copii în prezența medicului psiholog și a directoarei instituției.

Reporter: Ai auzit de buiecil?
Copil: Da!
Reporter: Ce e buiecilul?
Copil: E un elastic negru și e gros....
Reporter: Și te-ai întâlnit cu el?
Copil: Numai ni l-a arătat... nu ne-a lovit."

"O să mă interesez să văd ce este acest buiecil. Am să fac cercetări în acest sens, pentru că, într-adevăr, acești copii sunt copii cu probleme", promite Silvia Ficuț, directoarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Tileagd.

Instructorul Adrian Merţe a negat toate acuzaţiile.

"Nu am agresat, nu am intimidat nici un copil. Toate astea-s minciuni spuse de părintele care a făcut reclamația."

Cercetări la Parchet, Poliţie şi Inspectoratul Şcolar

Situaţia de la centrul din Tileagd a fost reclamată de Nicolae Muşat la poliţie şi la Parchet.

"Acea sesizare cuprindea o serie de aspecte negative din Școala ajutătoare Tileagd, în sensul că un copil ar fi fost agresat de către îngrijitori sau alte persoane. Lucru încă neelucidat", explică Ludovic Sarkozi, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.

"Poliţiştii secţiei 7 de Poliţie Tileagd efectuează verifcări privind verificitatea tuturor aspectelor sesizate împrejurările exacte în care s-ar fi produs", a declarat subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Inspectoratul Școlar Bihor a declanşat propria anchetă la şcoala specială din Tileagd, după ce părinţii au acuzat faptul că minorii sunt obligaţi să muncească acasă la angajaţii centrului. Potrivit inspectorului școlar pentru învățământul special din Bihor Alina Vesea, concluziile parţiale arată că:

"Elevii nu sunt solicitați să presteze munci fizice în folosul cadrelor didactice, decât să întreprindă activități care se referă la cele legate de strângerea mizeriei din sala de clasă, la munca în grădinile și amenajarea rondourilor din unitatea școlară."

Mai mulţi părinţi vor să urmeze exemplul lui Nicolae Muşat şi să depună plângeri împotriva personalului de la şcoala specială din Tileagd.

reporter: Gabriel Bonaciu
operatori: Robert Rezmuves, Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboş