Sari la conținut

Admitere cu emoții la Medicină. Facultatea din Oradea, ultima din ţară care a organizat admiterea

Deși au mai trecut prin febra examenelor în urmă cu doar câteva zile, unii dintre candidaţi au recunoscut că emoțiile sunt cele mai mari acum. Şi asta pentru că Oradea a rămas singura speranță de a studia medicina anul acesta.

"- Am mai încercat și în altă parte, la Cluj.
- Și cum a fost acolo?
- Mai dificil puțin. E singura mea speranța. Aici mi-aș dori."

"- Unde ai mai dat?
- La Cluj.
- Și cum a fost acolo.
- Bine, a fost foarte aproape.
- Cât ai luat acolo?
- 7, 57.
- Și ultima medie?
- 7, 87."

"Am emoții imense. Atât îmi e inima."

Şi au avut de ce să fie emoţionaţi. Pe cele 485 de locuri s-au înscris peste 1300 de candidaţi. Cele mai dorite au fost cele 140 de locuri bugetate la specializarea medicină generală în limba română. Pentru fiecare s-au luptat câte 5 absolvenţi. Pe locul doi se află medicina dentară, unde sunt disponibile 85 de locuri pentru aproape 300 de absolvenţi.

"- Te-ai pregătit mult?
- Da, da. Se putea și mai mult, dar e OK."

"Dau examene în două ture. Azi, în această dimineață dă medicina, doar medicina în această clădire, iar după-amiază vom da în două clădiri", explică Florian Bodog, decanul Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea.

Sprijin moral au găsit în părinții veniți din toate colțurile țării.

"Din Moldova am venit aici, la Oradea, pentru că eu sunt adeptul Ardealului în pregătirea profesională a fiicei mele", spune un părinte. Altul recunoaşte că fiul său a venit în Bihor după ce a încercat, fără succes, să intre la Tîrgu Mureş. 

"- A fost greu acolo?
- Tot cam așa ceva. Din câte am înțeles eu subiectele au fost destul de grele."

Rezultatele vor fi afișate la miezul nopții, iar contestațiile se depun mâine.

Reporter: Diana Grad
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş