Sari la conținut

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, îi îndeamnă pe români să iasă la vot în decembrie

"Alegerile din decembrie sunt cruciale pentru evoluția României". Este avertismentul ambasadorului SUA, Hans Klemm, care spune că relațiile dintre America și România nu au fost niciodată atât de bune ca azi.

Statele Unite apreciază drumul parcurs de țara noastră, lupta hotărâtă împotriva corupției, dar și faptul că România are economia cu cea mai susținută creștere din Uniunea Europeană. Doar că, pentru ca acest traseu să continue, este nevoie ca Guvernul nou ales să aibă cele mai înalte standarde de integritate.

Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România: "Cred că aceste alegeri sunt de o importanță capitală pentru viitorul României. Alegătorii români vor decide dacă România va continua pe această traiectorie pozitivă pe care o vedem acum. Sigur că noi vom lucra într-o relație foarte strânsă cu orice Guvern ar fi să rezulte, dar noi sperăm că noul executiv va avea standarde înalte de integritate, iar cabinetul ales să fie unul competent.

Încurajez votanții români să iasă la vot, este foarte important. Același lucru este valabil și în America, unde se va decide noul președinte al statului peste câteva săptămâni. Avem acest drept de a ne alege conducătorii, o dată la 4-5 ani, și este important ca alegătorii să-și exercite acest drept.

Această luptă împotriva corupției trebuie să continue. Mă bucură foarte mult să văd că președintele Iohannis este hotărât să o facă. Pe de altă parte, primul ministru Cioloș, atunci când și-a prezentat programul de guvernare la începutul săptămânii, a pus lupta împotriva corupției pe locul întâi între cele zece puncte ale programului."

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Florin Lucuța