Sari la conținut

Baia Mare, campioană naţională la tir sportiv

În competiţia rezervată concurenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani, cea mai importantă medalie a fost obţinută în proba de pistol, 40 de focuri, echipe.

„Medaliile sunt foarte importante pentru noi, mai ales având în vedere condiţiile pe care le avem, puţin mai precare. Aţi văzut şi dumneavoastră că nici nu am avut loc să stăm înăuntru toţi. Dar, de muncit au muncit copiii aceştia. Vreau să vă spun nu au avut vacanţă", spune Aurora Barbura, antrenor CSM Baia Mare.

Reţeta succesului a fost simplă pentru tinerii pistolari din Baia Mare: sacrificiu şi multă muncă.

„A fost mai greu, dar am încercat să mă restrâng şi să pot să trag cât mai bineşi m-am gândit că totul o să fie bine", spune David Manta, campion naţional de juniori.

Noul sezon competiţional va începe în luna noiembrie, când în poligonul de la Oradea este programată prima etapă a Campionatului Naţional.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Kristian Kosa