Sari la conținut

BASCHET. Probleme de efectiv la CSM-U Oradea. Doar 8 jucători valizi, la pregătire

Antrenorul Cristian Achim are la pregătiri doar opt baschetbalişti, ceea ce l-a determinat să participe activ la antrenamente.

„Problema foarte mare este cea a jucătorilor români. Pentru noi este foarte important să fim la antrenamente şi să putem avea nişte antrenamente competitive, acesta este scopul nostru", spune Achim.

Cristian Achim susţine că pentru a putea pregăti meciurile din returul de campionat ar avea nevoie de cel puţin zece jucători la antrenamente. Cât priveşte jocurile oficiale, antrenorul îşi pune speranţele într-o evoluţie bună a baschetbaliştilor străini şi a celor români fără probleme medicale.

„Restul sper eu să reuşesc să combin lucrurile de aşa natură să iasă, dar deocamdată avem o mare problemă legată de acest aspect."

CSM-Universitatea Oradea va întâlni în prima etapă a returului pe CSU Cluj-Napoca, miercuri, în Arena Antonio Alexe, de la ora 19.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi