Sari la conținut

BASCHET. Probleme medicale la CSM CSU Oradea

CSM CSU Oradea a început numărătoarea inversă pentru primul meci oficial din noul sezon. Doar şapte zile mai despart formaţia antrenată de Cristian Achim de startul oficial a ediţiei 2017-2018 a cupelor europene.

Pe 20 septembrie Oradea va întâlni în deplasare primul adversar din Europa, Balkan Botevgrad. Însă nu formaţia bulgară dă bătăi de cap în acest moment conducerii orădene, cât problemele medicale apărute după primele jocuri amicale.

"Măcar la meciul tur să fim în efectiv complet, pentru că au apărut nişte probleme medicale după această perioadă grea, de încărcări. Sunt unii jucători care acuză unele întinderi, unele contracturi şi mi-aş dori foarte mult ca până la ora jocului cu Balkan să avem lotul complet", a declarat Şerban Sere, preşedintele CSM Oradea.

Mai marii grupării orădene privesc cu optimism spre „dubla" cu Botevgrad, în ciuda transferurilor făcute de bulgari în această vară.

"Este o echipă care trebuie luată la modul cel mai serios, dar din punctul meu de vedere, eu cred că datorită acelor calcule ale hârtiei cred că suntem favorite", spune Şerban Sere.

CSM CSU va juca primul meci cu Botevgrad pe 20 septembrie, în Bulgaria. Returul din primul tur preliminar al FIBA Europe Cup este programat pe 27 septembrie, la Oradea.

Redactor: Nicolae Mihalcea