Sari la conținut
News Alert

BIHOR. Mai mulți localnici și animale din Oșorhei au fost înțepați de albine

"Ochiul ăsta este complet distrus, celălalt în proporție de 70-80% și corzile vocale, nu mai poate să înghită atunci când mânâncă."

Acestea sunt urmările atacului albinelor asupra caprelor familiei Marta. Cei doi soți spun că totul s-a întâmplat duminică.

"Caprele nu mai puteau de durere, behăiau, dar nu mai puteau să urle. Nu le-am mai văzut capul, fața, gâtul, tot corpul era negru și m-am speriat."

Teodor Marta spune că și el a fost înțepat de albine, dar și-a acoperit fața cu o pătură și a reușit să aducă animalele înapoi în curte. A sunat la 112, dar polițiștii locali nu au reușit nici măcar să facă fotografii pentru actul de constatare.

"A venit agentul, a mers până acolo, l-au înțepat de două ori și el, a fugit repede de acolo că i-a fost frică și lui", povesteşte Rodica Marta

Soții Marta spun că problemele au început în toamna anului trecut, când vecinul lor și-a adus în curte 230 de familii de albine. În urma reclamațiilor a dus în afara satului o parte dintre ele, dar a lăsat 30 de stupi în grădină. În ultimele săptămâni, din cauza căldurii, albinele au ieșit prin împrejurimi în căutarea hranei. Localnicii spun că din această cauză nu mai au curajul să lucreze în grădină.

"Am flori care cresc pe gard cam 1-1,5 metri și toată ziua albinele sunt acolo pe el. Nu se poate așa ceva. Soției îi este frică să iasă din curte", spune Florian Indrieș, un localnic din Oşorhei. 

Oamenii au încercat să discute cu proprietara gospodăriei unde sunt ținuți stupii, o femeie de 80 de ani, rudă cu apicultorul, dar fără succes. Deținătorul albinelor vine în sat doar o dată pe lună și are legea de partea lui. Potrivit legii 383 din 2013, albinele pot fi ținute și în gospodărie, dar la cel puțin 5 metri distanță față de terenul alăturat "sau la mai mică, dar atunci trebuie să aibă un gard de protecție de 2 metri", spune Ioan Gligor, viceprimarul comunei Oșorhei, care continuă: "am luat legătura cu acești proprietari, am ajuns la o înțelegere ca până la finalul săptămânii, practic în următoarele zile să le mute."

Dacă nu vor găsi înțelegere, localnicii spun că vor face plângeri atât la Direcția Sanitar Veterinară, cât și la Poliție.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi