Sari la conținut

CANICULĂ ÎN CRIŞANA. Meteorologii au anunţat temperaturi de 37 de grade pentru următoarele trei zile

Potrivit atenţionării meteorologice, în cursul zilei de luni, 6 iulie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, caniculară în regiunile vestice şi nord-vestice. În Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35...37 de grade, iar indicele de temperatură- umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

"Maxime termice de 35....36 de grade vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse", au transmis meteorologii.

Pe lângă aceasta, în zilele de marţi şi miercuri, valul de căldură se va intensifica şi se va extinde în toată ţara.

Editor web: Adrian Laboş