Caravana scrimei a poposit în weekend la Oradea

Data publicării:
sp caravana

„Ne dorim să venim aproape de copii, de părinţi, de bunici. Ne dorim ca ei să intre în contact cu aceşti campioni, să-i vadă, să-i cucerească, să le afle secretele, de ce nu", a declarat Mihai Covaliu, președintele Federației Române de Scrimă.

Tiberiu Dolniceanu, Simona Pop, sau Simona Gherman au fost o parte din cavaleria scrimei, prezentă la Oradea pentru o demonstraţie ca la carte.

„E prima dată când se întâmplă aşa ceva la Federaţia Română de Scrimă şi e foarte bine pentru că vrem să ne vadă lumea, vrem să ne vadă părinţii, acest sport să fie foarte bine văzut şi mediatizat, ca tenisul, ca fotbalul", spune Tiberiu Dolniceanu, campion mondial cu echipa României.

Campionii au fost impresionaţi de evoluţia micuţilor sportivi din Oradea.

„Sperăm ca acest mic sacrificiu pe care-l facem noi să se facă auzit şi în sala de scrimă să intre cât mai mulţi copii", explică Simona Gherman, medaliată cu bronz la Campionatul European.

După Oradea, Timişoara a fost următorul oraş în care fostul campion olimpic, Mihai Covaliu a descins alături de spadasini săi.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri