Sari la conținut

Cascadorii din cauza unui limitator, pe o stradă din Oradea

Adevărate cascadorii rutiere se petrec pe strada Ion Bogdan din Oradea. Maşinile se desprind de pe asfalt după care revin cu zgomot pe şosea. Motivul?

"Denivelarea de la trecerea de pietoni din zona şcolii frecventată de copii, zonă ce e importantă pentru evitarea evenimentelor rutiere", explică comisarul-şef Valentin Pănescu, Poliţia Rutieră Bihor.

"Cu toate că denivelarea pentru limitarea vitezei este presemnalizată, foarte mulţi şoferi nu apasă pedala de frână, motiv pentru care trec mult prea repede peste obstacol, ceea ce duce în unele cazuri la avarierea maşinilor", a observat reporterul Digi24 Oradea Bogdan Costea.

Şoferii spun că denivelarea nu a fost amenajată cum trebuie.

"Era să zbor cu maşina peste şanţ, în dreapta. Este foarte, foarte periculoasă, e foarte înaltă. Nu e potrivită."

"Era să lovesc faţa maşinii de asfalt. Era normal dacă ar fi si trasat să te avertizeze cumva."

"E prea ridicat; mai bine dacă era mai jos cu ceva şi semnalizat."

Reprezentanţii primăriei recunosc că lucrul a fost realizat doar pe jumătate.

"El a fost montat sâmbătă şi, având în vedere că de sâmbătă a plouat în fiecare zi, încă nu s-a reuşit ca acesta să fie vopsit cu vopsea galbenă care să atragă atenţia conducătorilor auto că avem un limitator de viteză", recunoaşte Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

"În zona trecerii de pietoni legea prevede maximum 30 kilometri la oră. Denivelarea nu introduce nimic în plus faţă de ce prevede trecerea, doar că obligă pe cei ce uita acest lucru să o facă", spune comisarul-şef Valentin Pănescu.

O denivelare similară a fost amenajată şi la trecerea de pietoni dinspre facultatea de medicină spre Parcul 1 Decembrie.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş