Sari la conținut
News Alert

Cel mai mare proiect al Bihorului, în pericol. Zeci de persoane se opun ridicării unei staţii de transfer a deşeurilor în Săcuieni

Proiectul de gestionare a deşeurilor din Bihor a început acum 5 ani. Acesta presupune închiderea gropilor de gunoi existente şi colectarea separată a deşeurilor, valorificarea şi reciclarea lor. În acest sens, toate deşeurile din judeţ vor fi aduse la Oradea, unde funcţionează singura rampa ecologică autorizată din Bihor. Înainte de a ajunge la destinaţie, vor fi depozitate temporar în şase staţii de transfer, dintre care una va fi construită la Săcuieni. Aici, însă, proiectul în valoare de 4 milioane de euro s-a lovit de opoziţia localnicilor.

"Nu prea suntem de acord vă vom aveam mizerie, şobolani aici, ştiţi cum e, şi cu mirosul, mai ales când vine vara."

"Nu prea ne place, aici e şi o păşune, o să fie şi miros şi deci, nu, nu ne place să facă aici staţia."

"Ne gândim că o groapă de gunoi vine cu mirosul neplăcut de la sine şi, deoarece stăm aici de ani de zile, nu vrem să locuim într-un asemenea loc."

Zeci de localnici au semnat o petiţie prin care se opun construirii staţiei de transfer a deşeurilor în Săcuieni. Edilii atenţionează că dacă nu se va realiza investiţia, taxele de salubritate vor fi majorate, deoarece gunoiul va fi transportat la altă staţie de transfer.

"Gunoiul nu stă mai mult decât 3-5 ore şi va fi transportat mai departe la Oradea. Dacă nu va fi construită investiţia respectivă atunci cheltuielile menajere vor fi mărite aproape, după socoteala noastră, cu vreo 30%", susţine Csaba Beres, primarul oraşului Săcuieni.

Ca să-i convingă pe nemulţumiţi de utilitatea staţiei de transfer, primarul de Săcuieni vrea să-i ducă într-o vizită în Ungaria unde există deja o astfel de investiţie. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor spun că petiţia este tardivă, deoarece o dezbatere publică pe acest subiect a fost organizată în 2012, iar toate avizele au fost deja obţinute.

"Au fost respectate toate prevederile legale cu privire la procedurile ce trebuia urmate pentru a se obţine certificatul de urbanism, pentru a se obţine avizele necesare de la mediu, de la Sanepid", susţine Horea Carţiş, director de cabinet în cadrul CJ Bihor.

Valoarea totală a proiectului de gestionare a deşeurilor din Bihor este de 54 de milioane de euro. Lucrările din cadrul acestuia trebuie finalizate până la sfârşitul anului.

Reporter: Anca Deac
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş