Sari la conținut

Conac medieval, refăcut cu bani europeni

Conacul de la Otomani a fost construit în secolul al XVII-lea, de fiul celui mai bogat om din Debreţin, unul dintre cele mai mari oraşe din Ungaria. O clădire imensă, cu anexe, grajduri şi zeci de hectare de pământ - o adevărată comoară în mijlocul pădurii. Două decenii mai târziu a fost cumpărat de altă familie înstărită din Ungaria.

"Nepotul său, Komaromi Gyorgy, s-a născut la Otomani, în 1817, iar din 1843 este deputat în parlament din partea comitatului Bihor", spune Gyorgy Syucs, administratorul conacului Komaromi din Otomani.

Clădirea a fost vândută statului român înaintea celui de-al doilea război mondial, iar în perioada comunistă a fost transformată în sediu CAP.

Lăsată de izbelişte în deceniile postrevoluţionare, construcţia a devenit o ruină. Până când un tânăr, ajuns primar la doar 24 de ani, s-a hotărât să schimbe lucrurile. A obţinut peste o jumătate de milion de euro din fonduri europene, iar bătrânul conac a fost readus la viaţă.

"Obiectivul principal al proiectului a fost promovarea moşterii culturale şi naturale din Valea Ierului şi a Barcăului şi, bineînţeles, să salvăm Conacul Komaromi", susţine Bela Horvath, primarul comunei Sălacea.

S-a păstrat tot ce s-a putut conserva şi restaura.

"Pavajul a fost cel original, din secolul al XVII-lea, dar numai o porţiune am putut să o conservăm. Uşile sunt din epoca barocă, au fost restaurate."

Şi s-au făcut şi economii: "Am economisit 15 mii de euro din proiect şi am încercat să salvăm şi picturile de pe pereţi care sunt facute în stilul al secco din secolul al XVIII-lea", îşi aminteşte primarul comunei Sălacea.

Lângă conac se află un tunel din Evul Mediu, perfect conservat. Are 87 de metri lungime, iar în capătul lui se află izvorul care alimentează o fântână, care asigura apa pentru conac şi anexele acestuia.

Conacul are şi un parc dendrologic, cu arbori aduşi de foştii proprietari chiar din America. Acum primarul vrea să obţină fonduri europene ca să refacă fostele grajduri, să amenajeze spaţii de cazare şi un parc de aventură. Fondurile necesare depăşesc cu 400 de mii de lei bugetul anual de două milioane de lei al comunei Sălacea. 

Reporter: Andrea Crişan
Operator: Robert Rezmuves

Editor web: Adrian Laboş