Coşurile de nuiele îi ţin lângă familie

Data publicării:
nuiele-53591

Bucuria unui loc de muncă din care îşi câştigă existenţa şi care îi ţine lângă familie se citeşte pe chipurile celor trei angajaţi de etnie romă din localitatea bihoreană Tămaşda.

"Mie-mi place. Ne-am învăţat. Suntem obişnuiţi, lucrăm. Deja am început de anul trecut a fost un maistru care ne-a învăţat şi ne-a plăcut . Şi ne place că suntem acasă" ne-a m[rturisit Eugen Horvat-muncitor

"De când aceşti oameni au un loc de muncă în comunitatea lor cred că sunt priviţi ca şi un exemplu de urmat pentru ceilalţi şi pentru familiile lor, în special pentru copii " ne-a spus Marius Coţe-administratorul atelierului

De dimineaţa până seara împletesc coşuri de nuiele, care ajung în Austria. Coşurile sunt de la cele simple până la coşuri de flori, de rufe sau pentru damigene. Secretul meşteşugului l-au aflat de la un maistru, iar acum ştiu din priviri care este o nuia bună.

"Depinde şi de nuia că este nuia care este bolnavă şi se rupe multă, uitaţi cum e şi aici. Dar noi, deja, ne-am obişnuit şi ştim cât trebuie să facem distanţa. Avem măsurătoare şi o măsurăm " ne-a spus Bobi Andrasi-muncitor

" S-a fiert nuiaiua în cazan, s-a decojit nuiaua la maşină, după aia s-a pus la udat, s-a înmuiat într-un bazin cu apă, după aia s-a scos de acolo afară, s-a crepat" ne-a marturisit Liviu Negrescu-muncitor

Atelierul a fost înfiinţat în urma unui proiect câştigat de către fundaţia Ruhama în urmă cu aproape doi ani. Şi cum a fost un succes, reprezentanţii fundaţiei nu exclud posibilitatea de a aplica pentru un alt proiect în alte comunităţi.

"Atelierul a fost înfiinţat în cadrul unei competiţii lansate de Ministerul Muncii, unde am concurat alături de multe alte ONG-uri din ţară şi ne-am clasat între primii zece care au fost premiaţi cu suma de douăzeci de mii de euro " a declarat Monica Suciu, presedinta fundatiei Ruhama

Lunar sunt terminate aproximativ 200 de coşuri, iar preţul lor porneşte de la 5 lei şi poate ajunge până la 50 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...